Nanotehnologie slăbire


Tweet Într-un afidavit declarație sub jurământ din data de 15 iuliela Bruxelles, doctor Hildegarde Staninger, specialist în toxicologie industrială, doctor în medicină integrativă, expune toate progresele din domeniul nanotehnologiilor implantate sau implantabile la ființa umană. Ea a nanotehnologie slăbire această declarație pentru o pacientă afectată de boala Morgellons, cu scopul de a o interna nanotehnologie slăbire a o supune unor investigații amănunțite.

Hildegarde Staninger a dezvăluit cu acea ocazie brevetele USdin 19 decembrie și 6 B1, din 7 ianuarie care fac trimitere la sute de brevete referitoare la posibilitatea de a implanta ființei umane o multitudine de nano obiecte, nano cristale, nano fluide etc. Strania boală Morgellons a fost diagnosticată pentru prima dată în anulde atunci înregistrându-se un număr tot mai mare de cazuri de la an la an. Simptomele sunt dintre cele mai ciudate — fire nanotehnologie slăbire albe sau colorate și granule negre ies prin piele, apariție de cicatrici, senzații de mișcare sub piele, mâncărimi, înțepături, însoțite de o afectare în plan psihomental: tulburări de memorie și concentrare, apariția unor viziuni stranii etc.

Centrul de Control al Bolilor din SUA a declarat maladia de origine necunoscută, majoritatea celor afectați ajungând să fie tratați în centre de psihiatrie.

nanotehnologie slăbire

Totuși, cel puțin numărul mare de persoane afectate ar trebui să dea de gândit. Studii efectuate asupra fibrelor invazive extrase de la pacienţii cu Morgellons au relevat că structura acestora este similară la cei bolnavi, dar că ele nu se potrivesc cu nicio maimuță de slăbit din mediul natural obişnuit.

Unii asociază simptomatologia bolii Morgellons cu consumul de alimente modificate genetic, dar explicația oferită de dr.

nanotehnologie slăbire

Hildegarde Staninger, în sprijinul căreia ea aduce o serie de date certe, este mult mai plauzibilă. Vă prezentăm în cele ce urmează unele extrase edificatoare și în același timp cutremurătoare din declarația sub jurământ a dr. Din și până în prezent, m-am specializat în identificarea morfologică a efectelor patologice toxicologice sistemice apărute în corpul uman, în urma expunerii la nano materiale avansate, precum scădere în greutate zija fluide, nano particule, nano-bio-eșafodaje, thinfilms țesături fine artificialehidrogeluri, nano fire, cristale lichide virale, microsfere de terahertzi, nano diamante, nano biocaptori și numeroase alte domenii ale nanotehnologiei.

Situația făcea ca meningiomul benign să fie structurat în jurul unui nucleu de stiren, un cip dintr-un creier uman care fusese implantat în corpul clientului meu cu ajutorul unei nano-săgeți așa cum a fost indicat autorităților competente. Rezultatul acestei prime cercetări a determinat crearea unei nanotehnologie slăbire prin intermediul unor nano-piese pentru a fi folosită într-o ființă umană.

Raportul complet cu analizele realizate se află pe site-ul www.

nanotehnologie slăbire

Doamna V. Nanotehnologiile care pot fi corelate cu simptomele pe care aceasta nanotehnologie slăbire descrie sunt cunoscute sub denumirea de polimeri și elastomeri de optică coloidală și sisteme de nano structuri, dezvoltate prin intermediul unor programe științifice în cadrul următoarelor universități: — Universitatea din Wisconsin, Madison, Statele Unite; — Universitatea din Twente, Olanda; — Universitatea Nottingham Trent, Marea Britanie; cercetările fiind finanțate de DARPA Defense Advanced Research Projects Agency — Agenția de cercetare pentru Proiecte Avansate și Aviația SUA.

Materialul primar care este folosit la dezvoltarea sa este procesarea unui film subțire pe bază de carbon negru, care a fost înlocuit apoi de nano argilă pentru a ameliora reticularea formarea uneia sau a mai multor rețele tridimensionale.

Metoda cu siliciu negru a fost dezvoltată în cadrul Universității din Twente și este menționată în brevetul USdin 19 decembrieoctombrieHarold Yacowitz, Tattooing assembly.

Termenii de tubuli minusculi și fire mono cristaline sunt menționați în acest brevet. Joshua Edel și colaboratorii fac referire la slabire geo burke de nanotehnologie mai vechi: «factorii care influențează bio compatibilitatea micro structurilor din silicon inserabile în cortexul cerebral» Transactions 1EEEI le génie biomédical 39 6 Brevetul face referire la metoda «Black on Silicon» ca făcând parte din procesul de elaborare a tehnologiei cu micro ace care este folosită în prezent în tehnologia de recunoaștere vocală e-tatuaj din tele-medicină medicina la distanțăși pentru multiple aplicații de securitate pentru brevetele Motorola care sunt deținute în prezent de Google și a căror cercetare este condusă de Regina Dugan, fosta directoare a DARPA.

Acest institut de nanotehnologie realizează un program de cercetare împreună cu șase grupe de cercetare, pornind de la chimie și ajungând până la fizică, trecând prin nanotehnologie slăbire. Aceste micro-ace sunt goale sau poroase. Ele au diametre cuprinse între 1 și 10 nanometri și au capacitatea de a permite administrarea de medicamente sau colectarea de fluide corporale. Ele sunt fabricate plecând de la metale, siliciu, dioxid de siliciu, ceramică și materiale polimere.

Acestea sunt nano materialele pe care le regăsim la persoanele atinse de boala Morgellons. Acest brevet și multe altele tind să demonstreze că avansatele nanotehnologii sunt folosite în alte scopuri decât cele terapeutice sau de agrement.

Ele par să fi fost deturnate către aplicații și programe militare. În prezent, mai mult de de cetățeni servesc drept cobai pentru aceste programe clasificate Top Secret în SUA, în Europa și, fără îndoială, și în alte țări. Afectarea proceselor fiziologice și daunele psihologice provocate de nanotehnologii și arme neutronice În afara faptului că există institute civile și militare care dezvoltă nanotehnologii implantabile și potențial parazite pentru ființa umană, există deja numeroase dovezi că nanotehnologie slăbire unele locuri au fost chiar realizate teste pe cobai umani încă de acum mulți ani.

În SUA, conform afirmațiilor dr. Hildegarde Staninger, se estimează că există un număr de 60 de persoane care au în piele nano fibre, nano cristale, nano elastomeri, hidrogel și care au implantate nano obiecte intra-cerebrale. În majoritatea situațiilor, cu excepția cazurilor în care aceste persoane au șansa să întâlnească un medic capabil să le pună un diagnostic adecvat, ele ajung să fie plasate în centre psihiatrice.

În cele mai multe cazuri aceste victime sunt atât de afectate atât din punct de vedere fizic, cât și psihomental, încât nu au tăria de a iniția acțiuni în justiție împotriva institutelor civile și militare care sunt suspectate că le-ar fi folosit drept cobai.

De altfel, rămâne de stabilit modus nanotehnologie slăbire de implantare folosit. Însă nu avem la dispoziție nicio statistică referitoare la numărul de europeni afectați de această nano-contaminare. Deși există încă multă confuzie în jurul acestui subiect, anumite persoane afectate de strania maladie au început să vorbească.

Prezentăm în continuare extrase din mărturia zguduitoare a doamnei V. Aș dori ca înainte de toate să spun că eram o ființă foarte veselă, dinamică, practicam sporturi și îmi plăcea să organizez evenimente sportive precum maratoane — ștafetă în calitate de șef de echipă pentru societatea noastră. În maicu ocazia examenului ginecologic, am fost informată de prezența unui fibrom uterin care creștea cu rapiditate și care îmi cauza crampe pelviene și abdominale dureroase și îmi punea în pericol fertilitatea și dorința mea de a avea un copil.

Am luat decizia de a înlătura chirurgical acest fibrom.

Proteza Revolutionara cu Retina Lichida Bazata pe Nanotehnologie

La doar luni după aceea, am constatat pentru prima dată că mi-au apărut fibre, fire negre și granule care îmi ieșeau din piele, mai întâi la nivelul vaginului și împrejurul cicatricei de la operație. Am fost șocată și confuză. Pe 19 decembriemedicul meu m-a anunțat că eram însărcinată. În perioada martie — septembriemi-au apărut niște simptome destul de surprinzătoare precum palpitații cardiace, fără nicio anomalie cardiacă anterioară, mișcări subite și involuntare ale corpului precum și niște mișcări ciudate regulate de ridicare a abdomenului care erau prea ritmice, mecanice și la intervale foarte bine stabilite pentru a putea proveni de la noua viață pe care o nanotehnologie slăbire în mine.

În același timp, întâmpinam mari dificultăți în a mă concentra și aveam pierderi de memorie neliniștitoare pentru mine, care avusesem mereu o memorie excelentă până atunci.

nanotehnologie slăbire

Fiul meu s-a născut pe 1 septembrie Mi-am dat imediat seama de importanța rolului meu de mamă, iar iubirea pe care o am pentru el întrece orice nanotehnologie slăbire. Dar momentul de grație a fost de scurtă durată, căci în zilele și lunile care au urmat am văzut stupefiată cum mi-au reapărut fibre, granule, hexagoane și mici ghemuri de fire colorate încurcate care îmi ieșeau din piele din ce în ce mai des.

Aceste lucruri sunt însoțite de apariția unui lichid vâscos sub formă de picături pe piele, care seamănă cu un gel sau cu un ulei. Am frisoane în nanotehnologie slăbire corpul și nu reușesc să mă încălzesc chiar dacă încălzirea este pornită permanent. Am niște mâncărimi groaznice care mă împiedică să dorm iar pomezile sau antihistaminicele pe care medicii mi le prescriu nu au niciun efect asupra lor. Sufăr de o oboseală severă și permanentă, foarte neobișnuită pentru mine, atât de mare încât simplul fapt de a-l duce dimineața în cărucior pe fiul meu la creșă este un efort considerabil.

Cele mai recente despre nanotehnologie și nanotehnologii

Uneori îmi pierd controlul nanotehnologie slăbire picioarelor și mă rănesc căzând. Disperată, consult mulți medici, dermatologi, dar niciunii nu mă pot ajuta și nici nu îmi pot da nicio explicație pentru firele și particulele care îmi ies din piele. Toate testele privind existența vreunui parazit sau a unei boli tropicale s-au dovedit a fi negative.

La nivelul rinichiului drept, am o senzație ciudată de nanotehnologie slăbire și de vibrație subcutanată. Neliniștea mea crește. M-am întors la dr. Doamna dr. Ea mi-a dat un tratament pentru două-trei săptămâni cu o pomadă pe care să o aplic pe toți membrii familiei.

nanotehnologie slăbire

Niciun medic nu pare să mă poată ajuta! Starea mea de sănătate nu face decât să se înrăutățească. În ianuarieiau o decizie radicală: încetez orice tratament, nu mai merg să consult niciun medic și încep să fac singură cercetări despre această nanotehnologie slăbire pe care niciun medic nu o poate diagnostica. Am înțeles repede despre ce rău este vorba, cel al căruia sunt victimă. M-am îndreptat cu rapiditate către cercetările unui toxicolog american, dr.

  1. Missha slimming gel
  2. Tratamentele corective obișnuite disponibile au multe limitări, din acest motiv se fac multiple cercetări în domeniu, una din ele fiind dezvoltarea revoluțioanară a unei proteze cu retină lichidă bazată pe tehnologie de ultimă generație.
  3. Cele mai recente despre nanotehnologie și nanotehnologii by Michael Rucker, dr.
  4.  - Доктор.
  5. Costum 2 piese remodelare prin nanotehnologie
  6. Cele mai recente despre nanotehnologie și nanotehnologii
  7. Experimente pe oameni cu nanotehnologii – pericolele și efectele secundare ale nanotehnologiei
  8. Cum să pierzi grăsimea saturată din corp

Hildegarde Staninger. Medic specialist în studii nano patologice, expertă în fața tribunalelor, ea a susținut în justiție mai multe victime ale unor implanturi non-consensuale prin nanotehnologie. În aceeași perioadă, mi-am dat seama că în urma supliciilor mele rămân cu semne de înțepături pe corp, cu erupții subcutanate și exteriorizarea a ceea ce acum știu că sunt nano particule.

Am constatat, de asemenea, că am niște cicatrici chirurgicale pe corp, în spatele urechilor, sub bărbie și pe abdomen, cu care m-am prezentat imediat la medic.

Picaturi pentru slabit Appetex

Am și hematoame în mod frecvent. Într-o dimineață, când m-am trezit, aproape că nu nanotehnologie slăbire să stau în picioare căci simțeam niște mișcări mecanice în talpă care erau atât de dureroase încât făceau ca mersul să-mi fie imposibil. Cu cât avansează toate acestea, cu cât răul se accentuează, trupul mai elimină fire prin limbă, față, cap.

Din cap până în picioare, simt mișcări foarte coordonate sub piele, ca și cum ar fi un curent electric care îmi traversează trupul și îmi provoacă dureri atroce în permanență. Au apărut și modificări ale vederii.

O nouă realitate virtuală începe să se dezvolte. În timpul nopții, dar din ce în ce mai des nanotehnologie slăbire ziua, îmi sunt proiectate imagini virtuale sau clipuri video în cap.

În general, sunt discursuri ale lui Adolf Hitler, scene de tortură, scene cu ritualuri satanice, abuzuri sexuale, simboluri satanice sau legate de ideologia nazistă precum și cruci în formă de svastică, șerpi, lilieci-vampiri sau alți monștri.

Și Pegas, calul înaripat, revine mereu. Din când în când mai văd și imagini cu extratereștri care arată ciudat, care par a mă cerceta cu ochii lor mari și negri. Și prin urechi îmi iese această materie inertă, încep să am acufene cu un sunet foarte ascuțit și neplăcut în permanență, clinchete, izbituri, sunete parazite și alte sunete sacadate.

Nanotehnologie slăbire, mai ales când merg la culcare, aud voci de bărbați și femei care vorbesc diferite limbi. Din aprilie până în decembriemi s-a umplut trupul cu mici cicatrici. Craniul mi se deformează cu dureri atroce și am remarcat apariția unor cicatrici fine sub arcadele de deasupra sprâncenelor, fire negre care îmi ies din ochi și care mă înțeapă în permanență ca niște ace.

Cu degetele pot simți sub arcade și sub pleoape, aproape de nas, niște lucruri care par a fi pierdeți în greutate fără a pierde forța care merg către ochi.

În momentul în care îi închid, văd în mod constant o culoare roșie agresivă și un ochi mare care mă privește în permanență.

Am slabit in 60 de zile - Tehnica mea de ardere grasime

La ceva timp după aceea, cu ocazia unei întâlniri cu o victimă din Anglia a aceleiași tehnologii, Mike M. Ceva dur și dureros mi-a apărut pe limbă, legat de interiorul obrajilor care prezintă răni mici, deasupra și dedesubtul limbii. Sunt vizibili niște receptori electronici.

Nici sânii nu mi-au fost cruțați — au un aspect umflat și asimetric, confirmat printr-un examen IRM pe care medicul ginecolog mi l-a cerut, căci cu ocazia unei examinări a sânilor prin palpare a constatat că se simt unele mase și protuberanțe ciudate, mai pronunțate în partea stângă.